Ilustrație: o chitară electrică pe un ponton, cu fum ridicându-se deasupra unui lac noaptea

Smoke On The Water: Ce S-a Întâmplat Cu Adevărat În Noaptea În Care A Ars Cazinoul Din Montreux

Patru note. Atât îi trebuie oricărui puști care pune prima dată mâna pe o chitară ca să-și enerveze vecinii și să-l facă pe vânzătorul din magazinul de instrumente să-și regrete alegerile de carieră. Riff-ul din „Smoke on the Water” este unul dintre cele mai cântate riff-uri din istorie. Numai că povestea lui nu începe într-un studio, ci într-un cazinou elvețian care arde ca o torță, cu Frank Zappa pe scenă și cu un individ cu pistol de semnalizare în public.

4 decembrie 1971: Zappa cântă, cineva trage cu racheta

Cazinoul din Montreux, pe malul Lacului Geneva, era din 1967 casa festivalului de jazz pornit de Claude Nobs. Pe 4 decembrie 1971, Frank Zappa și The Mothers of Invention susțineau acolo ultimul concert înainte ca sala să se închidă pentru renovările de iarnă. Cam la 80 de minute de show, în timpul piesei „King Kong”, în plin solo de sintetizator al lui Don Preston, cineva din public a tras cu un pistol de semnalizare spre tavan. Tavanul era îmbrăcat în ratan. Restul este istorie, la propriu arsă.

Solistul Howard Kaylan a strigat „Fire!” și a apucat chiar să facă o glumă cu Arthur Brown, omul care cânta „Fire” cu o cască în flăcări pe cap. Umor de turneu, până când toată lumea a realizat că nu mai este nimic de râs. Zappa a rămas calm și a îndrumat publicul spre ieșiri, iar un pompier a spart cu toporul geamurile mari din față, pe unde oamenii au sărit afară, de la cam o jumătate de etaj.

Partea importantă: nimeni nu a murit. Rănile au fost în mare parte tăieturi și arsuri ușoare, doar câțiva oameni au ajuns la spital, iar Zappa avea să spună despre evacuare: „They were very organized.” Claude Nobs a intrat și a ieșit de mai multe ori din clădirea în flăcări ca să scoată oameni. Echipamentul celor de la Mothers a ars complet, cu excepția unui singur talăng. Universul are simțul umorului chiar și când dă foc la tot.

Cine a tras? Poliția elvețiană l-a suspectat pe Zdeněk Špička, un refugiat cehoslovac care a plecat din Elveția la scurt timp după incendiu. Un spectator, Peter Schneider, are o altă versiune: focul ar fi pornit de la chibriturile aprinse aruncate de un tânăr. Varianta cu racheta de semnalizare a rămas cea oficială și, evident, cea care a ajuns în versuri.

Ilustrație: un cazinou în flăcări pe malul unui lac, cu fumul întins peste apă, noaptea

Fum pe apă și un titlu venit în somn

Deep Purple nu erau în Montreux la plimbare. Trupa venise să-și înregistreze următorul album chiar în cazinou, după concertul lui Zappa, cu Rolling Stones Mobile Studio, adică studioul pe roți al Stones-ilor. Plan impecabil, până la capitolul flăcări. Din hotel, muzicienii s-au uitat cum fumul se întindea peste Lacul Geneva.

Câteva zile mai târziu, basistul Roger Glover s-a trezit dintr-un vis cu două cuvinte în cap: „Smoke on the Water”. Glover avea să povestească că, odată prins, focul a pornit ca un spectacol de artificii. Ian Gillan a scris versurile pornind de la titlul lui Glover și a făcut din ele un fel de reportaj rimat: Zappa, Mothers, cazinoul, racheta și „Funky Claude”, adică Claude Nobs, omul care scotea oameni din clădire.

Poliția bate la ușă, trupa mai trage o dublă

Fără cazinou, Claude Nobs le-a găsit o altă sală, Pavilionul. Acolo, Deep Purple au apucat să înregistreze baza unei piese cu numele de lucru „Title No. 1”. Vecinii s-au plâns de zgomot, a venit poliția și sesiunea s-a terminat. Singurul material utilizabil din toată tărășenia a fost exact acea bază, care avea să devină „Smoke on the Water”.

Ironia este de manual: piesa despre un concert oprit de foc a fost înregistrată într-o sesiune oprită de poliție. Amplificator bulit nu au avut, dar karma bulită, cu siguranță.

Grand Hotel: studio de lux, cu acustică de hol

Soluția finală a fost Grand Hôtel de Territet, aproape gol, închis pe perioada iernii. Între 6 și 21 decembrie 1971, trupa și-a întins echipamentul pe holuri și pe casa scărilor, studioul mobil a stat parcat afară, iar cablurile urcau pe geamuri. Drumul până la camion era atât de lung încât muzicienii renunțau adesea să meargă să asculte ce au înregistrat și pur și simplu mai cântau o dată, până ieșea cum trebuie. Metodă de lucru foarte roacără.

Ilustrație: holul unui hotel vechi transformat în studio, cu amplificatoare, orgă și cabluri

Riff-ul este al lui Ritchie Blackmore: patru note, cântate pe un Stratocaster, de obicei ciupite cu degetele, nu cu pana. Jon Lord l-a dublat pe orga Hammond, băgată printr-un Marshall distorsionat, de unde și sunetul acela gros care-ți intră direct în plombe. Blackmore a spus că riff-ul este o interpretare a temei din Simfonia a 5-a a lui Beethoven, inversată, și a glumit că îi datorează compozitorului bani: „I owe him a lot of money.”

Cel mai tare detaliu: nimeni din trupă nu credea că are un hit în mână. Ian Gillan a recunoscut ulterior că piesa a fost făcută pe ultima sută de metri: „It was just a last-minute panic.” Cu alte cuvinte, cel mai celebru riff din rock a fost umplutură. Speranță pentru toți cei care predau proiectele cu o oră înainte de termen.

Machine Head și hitul pe care nu-l aștepta nimeni

„Machine Head” a apărut pe 30 martie 1972 și a urcat pe primul loc în Marea Britanie. Numele vine de la cheile de acordaj ale basului lui Glover (în engleză, „machine heads”), iar albumul este dedicat lui Claude Nobs. Pe lângă „Smoke on the Water” sunt acolo „Highway Star”, „Lazy” și „Space Truckin’”.

Piesa „de umplutură” a ieșit pe single abia în mai 1973 și a ajuns pe locul 4 în Billboard Hot 100, după care și albumul a urcat pe locul 7 în SUA.

Pentru Zappa, decembrie 1971 a continuat urât: la câteva zile după Montreux, la Rainbow Theatre din Londra, un spectator l-a împins de pe scenă în fosa orchestrei, iar rănile l-au ținut aproape un an în scaunul cu rotile.

Ce a rămas după fum

Cazinoul a fost reconstruit și a redeschis în 1975. În clădirea nouă a funcționat Mountain Studios, folosit și de Queen, iar din 2013 acolo este expoziția „Queen: The Studio Experience”. Notele riff-ului au ajuns pe balustrada noului cazinou, iar în fața fostului Grand Hotel stă o plăcuță. Probabil cel mai rock tatuaj pe care l-a primit vreodată o clădire.

Restul lumii s-a ocupat de recorduri: în 2009, la Wrocław, 6.346 de chitariști au cântat piesa simultan, alături de Steve Morse, chitaristul Deep Purple de atunci. Iar după cutremurul din Armenia din 1988, o versiune caritabilă, Rock Aid Armenia, i-a adunat pe Ritchie Blackmore, Ian Gillan, David Gilmour, Brian May și Bruce Dickinson, printre alții.

Și dacă ai chef de tot albumul, cu holuri de hotel cu tot, îl ai mai jos. (Iar dacă difuzoarele laptopului transformă Hammond-ul lui Jon Lord într-un ceainic care fluieră, poate este momentul pentru niște căști ca lumea.)

Vezi și – Ce se întâmplă când zgomotul spune adevărul? Povestea Deep Purple

Morala? Cele mai bune povești din rock nu se planifică. Un spectator cu o rachetă, un vecin cu nervi, un hotel închis și un basist care a visat frumos au produs riff-ul pe care îl știe și bunica. Data viitoare când îl auzi chinuit într-un magazin de chitare, fii blând: omul cântă, de fapt, despre un incendiu.

Tu ce piesă rock știi că s-a născut dintr-o întâmplare absurdă? Și câți vecini ai enervat la viața ta cu „Smoke on the Water”? Scrie în comentarii.

Dacă vrei și varianta cu imagine și sunet, poveștile de felul ăsta le găsești pe canalul nostru de YouTube, Zaturk Alternative Stories. Pentru restul zilei, dăm caterincă pe Instagram la @zaturk86, iar dacă vrei să cânți riff-ul îmbrăcat cum se cuvine, tricourile sunt la ZaTurk Merch. Ignifuge nu sunt, așa că departe de rachete.

Și ca să nu pierzi următoarea poveste: newsletterul ZaTurk vine o singură dată pe săptămână, vinerea. Un singur e-mail, fără fum, fără rachete și fără poliția la ușă.

Ilustrațiile din articol sunt generate cu AI.

ZaTurk e independent. Fără sponsori care să ne dicteze ce scriem, doar noi, muzica și câteva amplificatoare obosite. Dacă ți-a plăcut povestea, ne poți face cinste cu o bere (sau cu un set de corzi noi) prin PayPal. Orice sumă contează.

Lasă un răspuns