Astăzi vorbim despre ceva ce a schimbat muzica, moda, și coafurile proaste pentru totdeauna: stilul Grunge….după cum s-ar spune.

Un stil care spune „nu-mi pasă” mai bine decât copilul tău adolescent într-o duminică dimineață. A fost murdar, a fost sincer, a fost probabil…urât mirositor…dar a fost real.

Hai să vedem cum o mână de tipi din Seattle cu chitare electrice și probleme existențiale serioase, au reușit să scrie coloana sonoră a unei generații care se întreba:

„De ce să mă dau jos din pat…?”

Originea Grunge-ului: Nașterea revoltei unei generații

Când vorbim despre grunge, nu vorbim despre un gen muzical care a fost compus într-un laborator corporatist de la Hollywood, cu focus grupuri și planuri de marketing. Nu. Grunge s-a născut acolo unde și-ar găsi locul orice sound care urlă împotriva ordinii sociale: în subsolurile umede din Seattle, printre cabluri de chitară rupte și versuri scrise pe șervețele murdare.

A fost copilul nelegitim al punk-ului furios și al metal-ului deprimat – o combinație atât de nefirească, încât, bineînțeles, a funcționat perfect. Grunge-ul nu a fost niciodată despre virtuozitate. N-a avut nevoie de solo-uri tehnice care să dureze 12 minute sau de compoziții muzicale care să pară lucrări de doctorat. A fost despre atitudine.

Despre acel „mi se rupe” spus printr-un riff murdar, apăsat, aproape disonant. De altfel, până și numele stilului — „grunge” — care înseamnă mizerie, jeg, murdărie — este o declarație estetică în sine. N-aveai nevoie de costum, de dansatori în fundal sau de videoclipuri filmate în Bahamas. Aveai nevoie de distors, frustrări nespuse și o chitară care să sune ca o toamnă târzie în Seattle: udă, rece și mohorâtă.

Primele trupe grunge?

The Melvins, Green River, Soundgarden, Skin Yard, The U-Men, nu-și propuneau să schimbe lumea.

Ei doar cântau despre cât de nașpa e lumea în care trăiau. Nu aveau PR-iști sau campanii de teasing pe Instagram. Aveau benzină, durere, chitare ieftine și… Jack Endino, producătorul care i-a înregistrat pe majoritatea și care, probabil fără să știe, a devenit un fel de Moș Crăciun al depresiei în format analog.

Albumele lansate de C/Z Records și mai ales de Sub Pop, în special compilația Deep Six, au fost semnele de început ale unui cutremur. Nu se auzeau la radio, dar dacă stăteai suficient de aproape de subsol, simțeai vibrația.

Donează prin PayPal pentru susținerea platformei noastre. Numai așa vom reuși să creștem și să creăm conținut mai calitativ.

📚 Din seria Istoria metalului, gen cu gen: ← Progressive Metal | Nu Metal →

Ți-a plăcut povestea? Un singur email pe săptămână, vinerea, cu tot ce-am băgat nou pe ZaTurk. Fără spam, jurăm pe primul album Black Sabbath.