Salutare de la mare, tovarăși ai riff-urilor grele și breakdown-urilor care-ți strivesc sufletul ca pe o cutie de bere uitată în soare! Astăzi vorbim despre un gen muzical care a fost iubit, urât, scuipat, glorificat și totuși care nu a murit: DEATHCORE

Copilul nelegitim al death metalului și metalcore-ului. Genul care sună ca și cum un demon și-ar fi prins degetele într-o ușă și s-a decis să cânte despre asta.

Așa că pune-ți căștile, întărește-ți gâtul pentru headbang și nu uita să iei un antiinflamator, că s-ar putea să-ți amorțească fața de la atâtea grimase.

Dar ca să n-o ardem prea mult aiurea-n porumb, hai să-i dăm bătaie!

Nașterea urâtului frumos (Anii 90 – Inceputul anilor 2000)

În anii ’90, pe când MTV încă mai difuza ceva muzică și nu reality show-uri cu oameni confuzi în jacuzzi, niște trupe au început să combine hardcore-ul cu death metalul. Un fel de: “Hai să luăm două genuri super agresive și să vedem dacă rezultatul nu aruncă în aer planeta.”

Suffocation, Dying Fetus și Internal Bleeding au fost genul de trupe care ți-au băgat breakdown-ul în venă fără anestezie. Apoi au apărut nume ca Embodyment, Eighteen Visions și Prayer for Cleansing, care au zis: “Știi ce lipsește muzicii ăsteia grele? O criză existențială în RE minor.”

Nașterea conceptului de Deathcore, fără ca lumea să realizeze ce vine peste ea.

Și da, termenul „Deathcore” suna deja dubios de pe atunci. Probabil inventat de cineva care nu știa dacă vrea să-și bată capul cu blast beat-uri sau să se dea cu capul de perete pe breakdownuri lente.

Donează prin PayPal pentru susținerea platformei noastre. Numai așa vom reuși să creștem și să creăm conținut mai calitativ.

📚 Din seria Istoria metalului, gen cu gen: ← Metalcore | Viking Metal →

Ți-a plăcut povestea? Un singur email pe săptămână, vinerea, cu tot ce-am băgat nou pe ZaTurk. Fără spam, jurăm pe primul album Black Sabbath.