Într-un peisaj muzical care continuă să evolueze, H8 demonstrează că esența hardcore-ului românesc rămâne intactă, dar se reinventează cu fiecare riff și fiecare vers. Sâmbătă, 15 februarie 2025, Fabrica Club devine locul unde trecutul, prezentul și viitorul hardcore-ului autohton se întâlnesc într-o explozie de energie pură, odată cu lansarea celui mai nou album al trupei (dar din păcate și ultimul se pare), intitulat sugestiv „Suflet”.
„Suflet” nu este doar un titlu – este promisiunea unei experiențe muzicale care te va atinge direct acolo unde contează. Cu influențe care traversează hip-hop-ul, punk-ul și metal-ul, acest melanj crossover este o declarație de independență artistică, dar și o reflecție asupra întregii cariere a trupei. În fiecare piesă se presimte ca de obidei amprenta sincerității, o colecție de trăiri brutale și vulnerabile care, așa cum spun băieții, „speră să ajungă și în sufletul tău.”
Fiecare riff, fiecare breakdown și fiecare vers sunt construite pentru a crea o legătură puternică între trupă și fani, așa cum H8 ne-a obișnuit de aproape trei decenii.
Hardcore-ul românesc are un nume: H8
Născută în Ploiești în 1995, H8 este o trupă care a pus bazele hardcore-ului românesc, devenind un nume de referință pe scenele din țară. De-a lungul anilor, au împărțit scena cu titani ai genului precum Slayer, Suicide Silence, Sick Of It All și Terror, demonstrând că pasiunea și dedicarea lor pot ține piept oricărui val.
Albumele lor anterioare, „Nimic Nou” (2006) și „Printre Voi” (2009), Gri (2016) au capturat esența unei generații furioase, oferind publicului o descărcare muzicală autentică și profundă. Acum, cu „Suflet,” H8 își adaugă încă o piesă valoroasă în mozaicul lor muzical.
Sâmbătă seara: Muzică, dans și multă energie
Pe 15 februarie, porțile Fabrica Club se deschid la ora 20:00, pregătind scena pentru o noapte ce promite să fie de neuitat. Fanii hardcore-ului se vor aduna pentru a celebra nu doar lansarea unui nou album, ci și spiritul unei comunități unite prin muzică.
Dar seara nu se oprește odată cu ultima notă a concertului. După ce H8 își va încheia setlist-ul incendiar, urmează un after party exploziv: „For My Family, For My Friends Hardcore Dance Party”, cu Gabi la pupitru. Până dimineața, ritmurile hardcore vor pune stăpânire pe ringul de dans, iar comunitatea va sărbători încă o noapte memorabilă.
De ce să fii acolo?
Un astfel de eveniment este mai mult decât un concert; este o celebrare a culturii hardcore, o întâlnire cu prietenii vechi și noi, o șansă de a face parte dintr-o energie colectivă care îți hrănește spiritul și îți încarcă bateriile. Așa cum spun organizatorii: „O dată la nu știu cât timp ne întâlnim în formule din astea și e păcat să nu facem o seară memorabilă.”
Deci, dacă îți place muzica sinceră, directă și plină de suflet, H8 te așteaptă să fii parte din povestea lor. Pune-ți bocancii, pregătește-te să sari și hai să transformăm seara de 15 februarie într-o legendă urbană.
ZaTurk e independent. Fără sponsori care să ne dicteze ce scriem, doar noi, muzica și câteva amplificatoare obosite. Dacă ți-a plăcut povestea, ne poți face cinste cu o bere (sau cu un set de corzi noi) prin PayPal. Orice sumă contează.
Ți-a plăcut povestea? Un singur email pe săptămână, vinerea, cu tot ce-am băgat nou pe ZaTurk. Fără spam, jurăm pe primul album Black Sabbath.





